Partea 1 – SISTEMUL VIZUAL UMAN si SPECTRUL DE CULOARE

Pentru a înțelege mai bine cum funcționează ochiul și sistemul vizual uman, folosesc o analogie cu fotografia digitală și camera foto.

Sistemul vizual uman are două componente.

Prima este ochiul, care captează informația vizuală. A doua este procesarea imaginilor în creier. Aceasta este partea cea mai complexă.

Poți compara ochii cu o cameră foto.

Au sensibilitate ISO automată. În lumină puternică, sensibilitatea scade și vezi culori clare. În întuneric, sensibilitatea crește și percepi forme, dar cu mai puține detalii. În întuneric, ochii tăi văd în alb-negru, iar pentru a focaliza corect un obiect trebuie să privești puțin în lateral.

Pupila funcționează ca diafragma camerei.

Se contractă în lumină puternică și se dilată în întuneric. În medie, se poate deschide până la 9 mm. Ai și balans de alb automat. Ochii se adaptează la diferite surse de lumină, dar percep culorile diferit în funcție de lumină.

Vederea ta este clară doar într-un punct central mic. Restul detaliilor sunt completate de creier, care “lipește” imaginea. Vederea periferică detectează mișcarea, dar nu recunoaște clar obiectele.

Ochii nu trimit imagini, ci semnale. Creierul construiește imaginea completă, bazându-se pe linii, forme și mișcare. Procesul de recunoaștere a modelelor vizuale consumă multă energie. Aproximativ 40% din consumul de energie al corpului în repaus este alocat acestei funcții.

Exemplu:

Când conduci automat și ajungi acasă fără să-ți amintești detaliile drumului, ochii tăi au transmis semnale, dar creierul nu a activat recunoașterea conștientă.

Un alt exemplu este cel al băștinașilor care nu au perceput corăbiile conchistadorilor deoarece nu aveau un model mental pentru acea formă.

Cadrul unei imagini influențează modul în care îți folosești privirea.

Ochii încep explorarea din centru, apoi se deplasează în sus, în stânga, în dreapta și în jos. Colțurile sunt percepute prin vedere periferică.

Sistemele foto măsoară lumina reflectată, nu lumina care cade direct pe subiect.

Din acest motiv, măsurarea este standardizată pe un ton mediu: 18% gri. Aceasta este valoarea de referință pentru o expunere considerată corectă.

Culorile reflectă cantități diferite de lumină.

De exemplu, roșul reflectă 12%, albastrul 5%, iar culorile neutre variază. Retina ta are trei tipuri de celule fotosensibile: pentru roșu, verde și albastru. Acestea formează baza modelului de culoare RGB, folosit în afișajele electronice.

Prin combinarea celor trei, se obține lumina albă.

Pentru printare se folosește modelul CMYK (Cyan, Magenta, Yellow, Black). Acesta este un sistem substractiv. În loc să emită lumină, culorile absorb lumina reflectată de hârtie. Imaginea se creează prin suprapunerea culorilor.

Culorile complementare sunt combinații care formează gri.

De exemplu, roșu combinat cu cyan sau albastru cu galben. Prin urmare, 18% gri reprezintă o medie optică standardizată pentru sistemele vizuale artificiale.

Este interesant că aceste principii optice, dezvoltate pentru tehnologia digitală, reflectă realități biologice fundamentale.

Corpul tău, prin ochi și creier, procesează imaginile în moduri care se regăsesc în modul în care sunt concepute camerele foto. Înțelegând aceste funcții, poți controla mai bine cum vezi și cum transmiți mesajele vizuale.

Vezi PARTEA 2.